screenshot_4

Oameni care vorbesc limba păcii – interviu cu fratele James din Taizé

La începutul lunii mai 2016, la Oradea a avut loc o întâlnire regională Taizé. Cu această ocazie au sosit la Oradea doi călugări din Taizé. Fratele James ne-a răspuns la câteva întrebări, împărtășindu-ne gândurile sale despre unitatea creștină, ecumenism și iubirea aproapelui.

 

Cine este fratele James?

 

Sunt fratele James din Taizé, originar din Anglia, am fost creștin toată viața, am frecventat biserica încă din copilărie, părinții mei țineau foarte mult biserică. După finalizarea studiilor universitare, am lucrat cu tineri într-o comunitate religioasă. Îmi place muzica, când am fost mai tânăr, am cântat la chitară în biserică. Franceza a fost limba mea preferată la școală. A trecut ceva timp până când, punând cap la cap toate aceste aspecte, am decis să-mi dedic viața lui Dumnezeu, devenind frate taizeian.

Ceea ce m-a convins să plec în Franța, să optez pentru această comunitate, a fost spiritul pozitiv de acolo. Eu provin din Marea Britanie, dintr-o cultură în care umorul joacă un rol foarte important. Tot timpul am ținut la acest simț al umorului și am fost mândru de el.  fel de mult mă mândream și cu această limbă. Parafrazând cuvintele Sfântului Apostol Pavel, a trebuit să mor, într-un fel, pentru toate acestea. Nu mai vorbesc corect limba engleză, dar vorbesc binișor multe alte limbi. În loc să fiu capabil să mă exprim corect în limba engleză, în mod înțelept și isteț, mi-am format abilitatea de a comunica la un alt nivel cu mulți alți oameni. În Taizé este un lucru firesc să vorbești în orice limbă. Cu cei veniți din România am învățat să comunic în limba română, dar vorbesc puțin și limba maghiară și am încercat să învăț și limba bulgară. În timpul șederii mele de șase luni în Bangladesh, am învățat și bangladeza. Am descoperit că învățatea limbilor străine ne oferă multe oportunități: nu doar să ne manifestăm înțelepciunea, ci și să fim capabili de a comunica cu alții și să le transmitem mesajul de iubire al lui Dumnezeu. Am descoperit în Taizé un fel de simț pozitiv al umorului. Cea mai fascinantă descoperire a mea făcută în Tazié a fost accea, că ne simțim mai fericiți când suntem împreună. Apoi, un alt aspect impresionant a fost acel deosebit mesaj de pace. Fratele Roger a pus bazele acestei comunități, pentru a deveni un simbol al păcii, în care persoanele care provin din culturi și din comunități creștine diferite să poată conviețui în deplină armonie. Când a creat această comunitate, lumea era sfâșiată de războaie. Creștinii luptau contra creștinilor. Nu acesta este mesajul Evangheliei, nu aceasta este voința lui Dumnezeu. Deci, a decis să facă ceva pentru pace. Mulți oameni folosesc cuvinte care duc la scindare și incită la violență. Este urgent și impetuos necesar să existe oameni care folosesc un limbaj al păcii, capabili să unească oamenii. Cred că din această cauză am decis ca viața mea să urmeze acest făgaș.

 

De ce ați ales relația cu România?

 

În ceea ce privește relaționarea cu România, nu a fost o opțiune personală, ci am fost ales pentru această misiune. Când am intrat în comunitate, era nevoie de un frate care să îi primească pe cei veniți din România. Astfel, am crescut împreună. Când am început să lucrez cu grupurile venite din România, an de an soseau de aici câte 4000 de persoane. În ultima vreme, vin mai puțini, astfel încât ne rămâne mai mult timp pentru întâlniri, discuții și pentru găsirea unor răspunsuri la întrebările care se ivesc. În Taizé am observat că pentru a asigura o bună primire a oaspeților este nevoie să îi și vizităm. Nu este suficient să primești oaspeți, ci trebuie să dai ocazia de a fi și tu invitat, la rândul tău.

Deci, oricând se ivește ocazia, mergem să vizităm diverse locuri. Am petrecut mult timp în România. Este un loc minunat, plin de provocări. Nu totul este perfect, fapt valabil și în ceea ce privește situația și relația bisericilor. Există uneori și tensiuni, dar în special această zonă a Ardealului are o valoare exemplară pentru felul în care oameni diferiți, popoare care provin din culturi și religii diferite, reușesc să conviețuiască pașnic de secole întregi și continuă să o facă și în zilele noastre. Nu există violența pe care o vedem în alte părți ale lumii. Poate că oamenii nu se înțeleg îndeajuns de bine, nu petrec suficient timp împreună cei proveniți din culturi și religii diferite, dar, în ciuda acestui fapt, există o relaționare și semne pline de speranță ale posibilității de conviețuire.

Șansa de veni aici și de a ajuta această apropiere mai stânsă a oamenilor, a fost o experiență extrem de benefică. În Transilvania, și în special la Oradea, am reușit să stabilim relații foarte bune cu fiecare biserică. Ieri i-am vizitat pe reprezentanții a șapte confesiuni. Prezența noastră îi ajută să se întâlnească și să se apropie mai mult. România este văzută ca o punte de legătură între Orient și Occident și trebuie să joace un rol important între diversele culturi din Europa, fiind în același timp din Est și din Vest.

 

De ce fel de experiențe ați avut parte în ceea ce privește limba și comunicarea?

 

Când am ajuns în România, am observat că aici toată lumea vorbește limba engleză, și am putut să comunicăm. Aș putea face și eu același lucru pe care îl fac străinii care vin aici. Vorbesc doar engleza și nu se străduiesc să învețe limba. În Taizé am văzut că primirea oaspeților înseamnă o întâlnire, una reciprocă, care nu se face după regulile gazdei, ci în care se produce o apropiere din ambele părți. Pentru a fi capabili să-i înțelegem pe oameni, trebuie să le învățăm limba. Învățând limba cuiva, pătrundem și în universul său de gândire. Facem pași spre el, în loc să rămânem la locul nostru. Nu doar că îi permitem să vină înspre noi, ci și noi ne apropiem de el. Când comunic cu o persoană în limba sa, acest lucru face posibilă o adevărată întâlnire, chiar dacă și persoana în cauză vorbește limba mea. Fiecare persoană gândește într-un anume fel în limba sa, deci când vorbește în limba mea, gândește altfel, decât atunci când vorbește în limba sa. A devenit ceva firesc. Avem mulți tineri de etnie maghiară din Transilvania care vin la Taizé. Mi se pare firesc să încerc să învăț limba maghiară. Încă mai încerc. Sunt convins că niciodată nu voi reuși să vorbesc în mod cursiv această limbă, dar aș dori să o înțeleg și să pot spune câteva cuvinte. Oamenii de aici nu au pretenția ca străinii să-și însușească limba lor, nici româna, nici maghiara. Dar sunt deosebit de impresionați dacă cineva se străduiește să o facă. Sunt de-a dreptul surpinși că cineva ar putea dori să învețe o limbă atât de dificilă. Dar dacă ei s-au străduit să învețe limba mea, eu de ce nu aș face același lucru?

 

Cum vedeți relația dintre oameni, respectiv cea dintre diferitele confesiuni?

 

Adesea conviețuirea dintre oamenii simpli care provin din culturi diferite este mai simpluă. La nivel instituțional însă, aici în România, situația continuă să rămână dificilă, mai există cicatrici, răni istorice, care sunt încă vii. Unele biserici au trecut prin situații, prin transformări dramatice, produse cu puțin timp în urmă. Dacă ne uităm la situația Angliei, relația dintre biserica anglicană și cea catolică este bună acum, dar au trebuit să treacă cinci sute de ani de la Reformă, până când aceste relații s-au normalizat.

Există semne discrete, mici, dar frumoase, de respect reciproc între diversele culte religioase. Acesta este primul pas. Nu cred că ne putem aștepta imediat la salturi prea mari.

Când vorbim despre ecumenism în lumea occidentală, trebuie să ținem cont de faptul că, catolicii și protestanții au fost separați doar cinci sute de ani și că de fapt ei provin din aceeași sferă culturală, în timp ce biserica ortodoxă are o cu totul altă cultură, iar separarea acesteia s-a produs în urmă cu o mie de ani, aspect peste care este mai dificil de trecut.

 

Vă mulțumim pentru vizita la Oradea, pentru timpul acordat interviului, și pentru gândurile pe care le-ați împărtășit cu noi. Domnul să vă binecuvânteze activitatea și în viitor!

Follow by Email
Facebook