img_3307

Concert de Florii în Catedrală

În Duminica Floriilor ne amintim de intrarea Mântuitorului Cristos în Ierusalim, sărbătoare care marchează totodată și începutul Săptămânii Sfinte, în care retrăim patimle, moartea şi învierea Domnului. Sărbătoarea poartă numele de Florii, deoarece Iisus Hristos a fost întâmpinat în Ierusalim cu flori şi cu ramuri de palmier şi măslin.

 

În acest an Dieceza de Oradea celebrează de asemenea şi Anul Jubiliar Sfântul Ladislau, prilejuit de aniversarea a 825 de ani de la canonizarea întemeietorului oraşului și al diecezei.

Cu această ocazie, în spiritul celor de mai sus, în data de 9 aprilie 2017, cu începere de la ora 19.00, în Catedrala Romano-Catolică de Oradea a avut loc un concert vocal simfonic, cu participarea Corului de Copii respectiv Corului Sfânta Cecilia al Catedralei, Corului Vox Gaudii și a artistelor Kozma Márta și Kozma Éva, care au cântat la pian.

 

Imnul către Sfântul Ladislau interpretat de corul de copii datează din anul 1192, fiind compus în perioada imediat următoare canonizării sfântului rege.

Messe basse de Gabriel Fauré a fost compus în 1907, şi a putut fi ascultat în interpretarea corului Sfânta Cecilia a catedralei, cu acompaniament la pian de Kozma Márta.

 

O altă piesă interpretată cu ocazia concertului, și care poate fi ascultată mai rar a fost Cantique de Racin de Faure.Versurile aparţin Sfântului Ambrosius, iar acompaniamentul muzical la pian a fost asigurat de către Kozma Éva.

În încheiere participanții au putut asculta două piese de Halmos László, în memoria compozitorului născut la Oradea, și care a murit cu douăzeci de ani în urmă.

 

GALERIE FOTO