Ziua Mondială a Tineretului în Panama

În perioada 22–27 ianuarie 2019, în Panama se organizează Întâlnirea Mondială a Tineretului, un eveniment major iniţiat de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea în anul 1984, şi promovat de Biserica Catolică sub forma Zielelor Mondiale ale Tineretului celebrate anual în Duminica Floriilor, precum şi Întâlnirile Mondiale ale Tineretului, organizate pe diverse continente, la un interval de doi-trei ani. Astfel, în acest an se celebrează pentru a 34-a oară Zilele Mondiale ale Tineretului, iar întâlnirea din Panama, care va reuni mai multe sute de mii de tineri din întrega lume, se află la a XVII-a ediţie. Astfel de întâlniri au mai avut loc în oraşe precum Roma, Buenos Aires, Santiago de Compostela, Czestochova, Denver, Manila, Paris, Toronto, Köln, Sydney, Madrid, Rio de Janeiro, ultima fiind organizată în anul 2016 în Polonia, la Cracovia.

 

Întâlnirile Mondiale ale Tineretului reunesc tineri catolici şi nu numai din foarte multe ţări ale lumii, oferind posibilitatea unor experienţe inedite legate de viaţa şi credinţa diferitelor ţări şi popoare. Scopul acestor întâlniri se poate defini printr-o manifestare a bucuriei în credinţă, protagoniştii principali ai acestor evenimente fiind tocmai tinerii, care în căutarea rostului lor îşi pot împărtăşi trăirile legate de aspiraţiile lor, inclusiv cele referitoare la asumarea şi trăirea credinţei în comunităţile din care fac parte. Prin numeroasele oferte ale programelor acestor întâlniri, tinerii au posibilitatea de aprofundare spirituală, pot participa la celebrări liturgice în tradiţiile diferitelor popoare,  fiind prezenţi şi la numeroase activităţi culturale prin care, fiecare grup transmite mesajul ţării şi a poporului din care face parte.

 

Momente deosebit de intense în cadrul acestor întâlniri sunt reprezentate de întâlnirile cu Sfântul Părinte Papa Francisc, care va fi prezent în mijlocul tinerilor de patru ori în decursul acestor zile. Tinerii participanţi îl vor putea saluta pe Papa Francisc în ziua de joi, 24 ianurie 2019, după care vineri vor celebra împreună devoţiunea Calea Sfintei Cruci. Sâmbăta seara, Sfântul Părinte va oficia o adoraţie euharistică împreună cu tinerii prezenţi, urmând ca duminică, 27 ianuarie 2018, Papa să celebreze sfânta liturghie de mulţumire la încheierea acestei întâlniri.

 

Din România participă un grup de 40 de pelerini tineri, programul pelerinajului fiind coordonat de Oficiul Naţional pentru Pastoraţia Tineretului, în frunte cu Pr. Felix Roca. Programul spiritual şi catehezele în limba română vor fi susţinut la Panamd e PS László Böcskei, episcop romano-catolic de Oradea, care va însoţi grupul tinerilor din România la întâlnirea din Panama.

Follow by Email
Facebook