Mesajul pascal al episcopului Böcskei László

Frați și Surori în Cristos, Iubiți Credincioși!

La sărbătoarea învierii Domnului Isus, ne putem găsi în fața unor întrebări destul de provocatoare: Ce înțelege omul de astăzi din sărbătoarea pascală? Ce acceptă omul de astăzi din mesajul Pascal? Cât de mult se apropie celebrarea noastră, de Paștele etern al lui Isus, prin care El, biruind asupra morții, conduce pe cei care trăiesc în întunericul păcatului la lumina adevăratei vieți? Aceste întrebări sunt firești într-o lume tot mai individualizată, în care tot mai mulți oameni rămân singuri și izolați, lipsiți de bucurie și fără speranță.

Prin sărbătorirea Paștelui, omul credincios dorește să exprime faptul, că are o altă abordare a acestei realități. Omul credincios vede lumea într-un mod total diferit. În urma experimentării mormântului gol, omul credincios vorbește despre înviere ca și despre o renaștere la o nouă viață deschisă și primitoare. Căci momentul pascal nu este un eveniment finalizat. Celebrarea paștelui înseamnă,  să pornesc și să împărtășesc cu toții vestea cea bună a învierii Mântuitorului! Păcatele noastre l-au ținut închis în mormânt, dar El trăiește, pentru că nu există piatră de mormânt, care să ne poată despărți de iubirea eliberatoare a lui Dumnezeu.

A ieși în fața lumii cu experiența Paștelui înseamnă a anunța un eveniment simplu, dar neobișnuit. Mormântul în care L-au așezat pe Isus este deschis și gol. Unii afirmă că cel înmormântat aici nu mai este mort, ci trăiește. Punctul culminant al întregii întâmplări însă, urmează atunci, când cei care se întâlnesc cu Isus, îl recunosc, și conduc și pe alții pe calea descoperirii și a întâlnirii. Prin bucuria pe care o emană, ei reușesc să-i convingă pe mulți despre faptul că cel răstignit trăiește. Acesta este adevăratul Paște, și aici descoperim misiunea pascală a omului credincios: pornind de la experiența unui eveniment neobișnuit, să proclamăm cu convingere lumii întregi adevărul care vine de la Dumnezeu și care este viață înnoită.

A ieși în fața lumii cu experiența pascală mai înseamnă și să ne asumăm șansa unei confruntări, pentru a iniția o transformare. Într-o lume concentrată pe propria imagine, pentru asigurarea confortului propriu chiar și în mediul nostru imediat, mulți oameni nu știu ce să înceapă cu mesajul pascal. Cu ocazia unui sondaj realizat cu puțin timp în urmă, cei întrebați despre însemnătatea Sfintelor Paști, într-un procent covârșitor au dat un răspuns surprinzător. Dincolo de manifestările exterioare ale sărbătorii, puțini au putut afirma că Paștele vorbește despre biruința vieții și proclamarea valorilor acestei biruințe.  Isus, cel crucificat, mort și înmormântat, a treia zi a înviat din morți și s-a întâlnit cu ai săi. Această afirmație este esența crezului nostru, temelie pe care ne putem construi viața și mărturia. Aceasta este întregul adevăr, pe care îl purtăm în noi nu doar cu ocazia sărbătorii, și care zilnic ne dă puterea să ne schimbăm viața în bine. Să ne întărim în această convingere – este datoria principală a omului pascal. Să-i conducem pe alții la această credință – este misiunea omului pascal!

Dragii mei, sărbătoarea Paștelui, incumbă chemarea la împărtășirea mesajului de bucurie și speranță cu semenii noștri. Evanghelia sărbătorii ne sugerează acest aspect, îndemnând să ne continuăm drumul în această experiență pascală.

– În prima zi a săptămânii, dis-de-dimineaţă, pe când mai era încă întuneric, Maria Magdalena a venit la mormânt (In 20, 1). De multe ori simțim și noi dorința de a ne apropia de lumina, care să ne conducă la adevăratul țel al vieții. Ieșind din întunericul vieții noastre, să nu ezităm să pornim la timp! Să desfacem legăturile care ne imobilizează viața și să-I permitem lui Dumnezeu, să ne surprindă cu prezența sa. Omul creștin trebuie să fie un întreprinzător curajos, deoarece posibilitatea reînnoirii începe mereu acolo, unde tocmai te afli. Înnoirea vieții începe cu tine!

– A ieşit atunci Petru şi celălalt discipol şi au venit la mormânt. Alergau amândoi împreună, dar celălalt discipol a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt. Atunci a venit şi Símon Petru. (In 20, 3-6) Ordinea sosirii nu are legătură aici cu adevărata performanță. Reflectă însă faptul, că Dumnezeu nu exclude pe nimeni de la posibilitatea cunoașterii adevărului. Ne deschide calea și atunci, când îndreptându-ne către El, ne lovim de propriile noastre obstacole, și nu își pierde răbdarea nici atunci când ezitările noastre parcă ne țintesc locului. 

– A văzut şi a crezut. (In 20, 9) – citim despre discipolul care nu a evitat experiențele pe care i le-a pregătit Dumnezeu. El I-a oferit spațiu lui Dumnezeu, iar viața i s-a schimbat prin pacea și bucuria interioară, care provin dintr-o întâlnire profundă și experimentarea minunatei lumi a lui Dumnezeu. Credința nu este un termen fără conținut. Credința aduce cu sine acțiune și transformare! Credința este un program de viață!

Frați  şi  Surori  în  Cristos, sărbătoarea pascală vorbește despre misiunea noastră mărturisitoare. Trebuie să pornim pentru a vesti adevărul: Mântuitorul nostru trăiește! Viața noastră pascală să fie un îndemn pentru mulți la cunoașterea  acestui adevăr. Căci „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. (In 3, 16).

Cu aceste gânduri doresc tuturor un timp pascal binecuvântat, petrecut în lumina învierii lui Cristos!

Solemnitatea Învierii Domnului 2019.

VIDEO

Follow by Email
Facebook