Pelerinaj Diecezan la Sâniob

În 2016, episcopul Böcskei László a decretat biserica parohială din Sâniob sanctuar de importanță deosebită, invitând credincioșii diecezei în fiecare an la hramul bisericii cu ocazia solemnității nașterii Sfintei Fecioare Maria.

Duminică, 15 septembrie 2019, credincioșii Diecezei Romano-Catolice de Oradea sunt invitați la pelerinaj la Sâniob. În cadrul sfintei liturghii de la ora 11.00, celebrată de către Excelenţa Sa Asztrik Varszegi, arhi-abate emerit al abaţiei benedictine Sf. Martin din Pannonhalma, pelerinii vor cere mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, şi se vor ruga pentru înnoirea sufletească a comunităților și a familiilor diecezei. La sfârșitul sfintei liturghii, icoana recent renovată, copie a Madonei Negre din Brno, va fi purtată în procesiune pe străzile localității, ca semn vizibil al mărturisirii credinței.

Scurtă istorie a locului de cult

Localitatea Sâniob, aflată în valea râului Barcău se numără, pe lângă orașul de reședință a episcopiei, printre cele mai importante locuri decult de pe teritoriul Diecezei Romano-Catolice de Oradea. Rangul acestui centru religios se bazează pe două tradiții de importanță majoră: mănăstirea benedictină aflată în acest loc a adăpostit timp de trei secole mâna dreaptă înbălsămată a Sfântului Ștefan, cea mai importantă relicvă a creștinismului medieval din Ungaria (de aici se trage și numele localității: Szentjobb = DreaptaSfântă). Cealaltă tradiție s-a conturat în jurul unei icoane din epoca barocă,icoana Sf. FecioareMaria cu pruncul Isus, procurată în secolul al XVIII-lea de către Dlohuliczky József, administratorul domeniilor feudale ale abației, care a construit în acest loc o capelă devoțională în cinstea Sf. Fecioare. Icoana se păstrează astăzi în biserica parohială a localității, care până în 1948 a fost un important loc de pelerinaj cu importanță regională.

Locul de cult în evul mediu

Pornind din relatările hagiografice ale legendei compuse de episcopul Hartvik despre viața Sfântului Ștefan se poate spune, că întregul antebraț cu mâna șiun deget decorat cu inel a fost detașat de pe trupul sfântului rege încă înainte de beatificarea acestuia, ajungând în posesia lui Mercurius, canonicului custode al capitlului din Székesfehérvár, care a adăpostit prețioasa relicvă pe teritoriul posesiunii sale din Bihor. Cu ocazia unei vizite în acest loc a regelui Ladislau I. la un an după Beatificarea Sfântului Ștefan decretat de către papa Grigore VII. în anul 1083, Mercurius a explicat situația invocând un miracol, susținând că moaștele au ajuns în posesia lui prin intervenție divină. Regele a ordonat cu această ocazie înființarea unei mănăstiri, numindu-l pe Mercurius abate al comunității monahale. Conform unui calendar din codicele Pray, descoperirea moaştelor s-a petrecut în ziua de 30 mai 1084. Începând cu această dată, relicva a ajuns subiectul unei devoțiuni speciale, iar mănăstirea construită pe malul Barcăului pentru adăpostirea acestuia, un loc de pelerinaj. Regele Ladislau aflat pe patul de moarte i-a încredințat prințului Álmos sarcina de a reconstrui în piatră biserica monahală. Se pare că prințul a acționat în consecință și a construit la Sâniob o biserică demnă de importanța cultică a locului. Posesiunile și privilegiile mănăstrii au fost întărite în continuu în cursul epocii arpadiene. Primul relicvar bogat decorat a fost confecționat încă la comanda regelui Ladislau și a fost așezat pe altarul principal al bisericii asigurând accesul pelerinilor pentru devoțiune publică. Acest relicvar având forma unui braț îndoit la cot este reprezentat pe sigiliul locului de adeverire a mănăstirii. Ziua de 30 mai a fost sărbătorită atât la Oradea cât și la Székesfehérvár până la sfârșitul secolului al XV-lea. Importanța locului de cult s-a diminuat începând de la mijlocul secolului al XIV-lea, unele părți ale relicvei fiind duse de la Sâniob în anul 1370 repsectiv 1420, orașul Székesfehérvár devenind treptat centrul de cult. Cu toate acestea, conform unui proces verbal de vizitație al Capitlului de Esztergom, Sâniob s-a numărat în continuare printre mănăstirile exempte, respectiv subordonate Arhiepiscopiei de Esztergom. Acest statut este confirmat de către papa Bonifaciu IX. în anul 1399 și de către succesorii lui în cursul secolului al XV-lea. Începând din anii 1480 și până la desfințarea din 1556 mănăstirea a fost locuită de călugări paulini. Conform tradiției,în jurul ruinelor mănăstirii,prin reutilizarea materialelor de construcție rezultate din acestea s-a construit în secolele XVI-XVII o importantă fortificație, demolată după Pacea de la Satu Mare (1711). Titlul abațial și domeniile feudale atașate acestui titlu au supraviețuit în continuare.

După ocupația otomană satul Sâniob a ajuns din nou în posesiunea abației, iar abatele Matia Winkler a construit în anul 1710 o mică reședință pe teritoriul cetății de odinioară. Această clădire, nucleul complexului de astăzi, aflată în posesia Episcopiei Romano-Catolice de Oradea a fost extinsă în repetate rânduri în cursul secolelor XVIII-XX.

Locul de cult în epoca modernă

Celălat element al locului de cult de la Sâniob se leagă de icoana Sfintei FecioareMaria, care inițial a fost procurată pentru capela cu hramul Nașterii Sfintei Fecioare, construite în anul 1769 și care astăzi se află în biserica parohială a localității edificate în1745 de către abatele Carol Dietrichstein. Icoana executată prin tehnica de ulei pe pânză este o copie a icoanei de la Brno, o reprezentare de tip Hodegetria care înfățișează pe Sf. Fecioară cu pruncul Isus ridicând mâna dreaptă în semn de binecuvântare și ținând în mâna stângă Cartea Vieții. Pe fundalul de aur sunt executate în relief literele grecești ΜΡ ΘΥ (Maria, Născătoarea Fiului lui Dumnezeu), monograma Sf. Fecioare care își întinde mâna spre Isus. Conform tradiției, prototipul acestui gen de reprezentare a fost executat de către Sf. Luca evanghelistul pe o tablă de cedru, având ca trăsătură caracteristică reprezentarea personajelor cu tenul închis, de unde se trage și denumireaacestui tip (Madona Neagră). Relicvarul purtat la gât de pe icoana originală conține un fragment din veșmintele Sf. Fecioare, donația împăratului romano-german Carol IV. Icoana originală a fost donată de către împăratul menționat mănăstirii Ordinului Augustinian cu hramul Sf. Toma de la Brno înainte de anul 1373, astăzi se află pe altarul pricipal al bisericii Sf. Fecioară Maria din cartierul vechi al orașului Brno. Originea piesei nu este clară, dar se știe că icoana bizantină a fost executată în secolele XIII-XIV. Conform tradiției provine din Constantinopol și a fost adusă aici de către împărăteasa Elena. De aici ajunge la Milano, iar mai târziu împăratul Friedrich II. a oferit-o drept cadou regelui Vladislav al Boemiei. Mai trâziu, în anul 1356 împăratul Carol al IV-lea de Luxemburg a donat icoana fratelui său markgraful Ioan, pentru a fi așezat în biserica mănăstirii amintite. Cultul local al celei mai importante icoane de pe teritoriul Moravei s-a format destul de rapid, iar după 1736 se întinde pe o arie mult mai largă, după ce enoriașii orașului, cu permisiunea Sfântului Scaun au încoronat personajele reprezentate pe icoană.

Urmele cultului Madonei Negre din Brno se găsesc și în Ungaria, în primul rând sub forma unor copii din secolul al XVIII-lea. Printre acestea se numără și icoana de la Sâniob. În dieceza noastră au supraviețuit mai multe legende și tradiții legate de icoană, care încearcă să o lege de vechea mănăstire medievală, sau de un pustnic care a locuit pe aici și a fost întreținut de localnici, respectiv care pun accent pe caracterul vechi al piesei, ca una care a supraviețuit războaielor otomane. Renumele tabloului ca icoană cu calităţi miraculoase și povestirile pioase cu acest subiect au asigurat satului Sâniob un statut de loc de plerinaj atractiv până la instaurarea dictaturii comuniste. În data de 8 septembrie mulți au parcurs drumul la Sâniob, unii pe jos în speranța obţinerii de indulgenţe, asigurând astfel perpetuarea atât a trecutului glorios cât și a tradiției de pelerinaj.

Follow by Email
Facebook