Aurel Percă, angelus.com.ro

Nou Arhiepiscop Mitropolit în fruntea Arhidiecezei de București

Sfântul Părinte papa Francisc, în ziua de 21 noiembrie 2019, l-a numit arhiepiscop mitropolit de Bucureşti pe Excelenţa Sa Mons. Aurel Percă, până acum episcop auxiliar de Iaşi.

Totodată, Sfântul Părinte a acceptat cererea de retragere a arhiepiscopului Ioan Robu, care conduce Arhidieceza de Bucureşti din anul 1983 şi a ajuns în anul 2019 la limita de vârstă de 75 de ani indicată de dreptul bisericesc. Mons. Aurel Percă, până acum Episcop auxiliar al Diecezei de Iași, va lua în posesie Arhidieceza Romano-Catolică de București sâmbătă, 11 ianuarie 2020, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne celebrate în Catedrala Sf. Iosif din Capitală. Până atunci, prin voința Papei Francisc, Arhidieceza va fi condusă în continuare de Mons. Ioan Robu, ca Administrator Apostolic.

Monseniorul Aurel Percă s-a născut la 15 august 1951 la Săbăoani, jud. Neamţ, Dieceza de Iaşi. A absolvit Şcoala Generală în anul 1965 şi liceul în anul 1969 la Săbăoani. La Iaşi, a finalizat Şcoala de Cantori (1973) şi cursurile Institutului Teologic „Sfântul Iosif” din Iaşi în anul 1979. A fost hirotonit preot pentru Dieceza de Iaşi la 29 iunie 1979 la Iaşi de către Mons. Jakab Antal, episcop auxiliar de Alba Iulia.

De-a lungul celor 40 de ani de slujire preoţească a îndeplinit mai multe misiuni pastorale, responsabilităţi şi funcţii. A activat ca vicar în Parohia „Sfântul Nicolae” din Bacău (1 august 1979 – 30 octombrie 1980). Din noiembrie 1980 a urmat studii postuniversitare la Roma, obţinând licenţa în teologia orientală, la Institutul Pontifical Oriental (1983), şi în teologie morală, la Academia Alfonsiană (1985).

În anul 1985 a revenit în ţară şi a fost numit cancelar la ordinariatul Episcopiei de Iaşi (1985), în acelaşi timp fiind profesor de teologie morală şi patrologie la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi. Între 1989 şi 1994 a fost rector al Seminarului din Iaşi. La 1 august 1994, Mons. Aurel Percă a fost numit vicar general al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, continuând să predea teologia morală la Institutul Teologic.

În ziua de 29 septembrie 1999, Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop auxiliar pentru Dieceza de Iaşi, primind titlul canonic de episcop titular de Mauriana. Consacrarea episcopală a avut loc în catedrala nouă din Iaşi la 8 decembrie 1999, episcopi consacratori fiind: PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, ÎPS Jean-Claude Périsset, nunţiu apostolic în România, şi ÎPS dr. Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti.

În cadrul Conferinţei Episcopilor Catolici din România, PS Aurel Percă este membru al Consiliului Administrativ, preşedintele Comisiei pentru Operatori Sanitari, preşedintele Comisiei pentru Învăţământ şi delegat pentru credincioşii romano-catolici de limbă română din străinătate.

Foto: Ioan Robu, angelus.com.ro
Foto: Ioan Robu, angelus.com.ro

ÎPS Ioan ROBU s-a născut la Târgu Secuiesc la 6 noiembrie 1944. A absolvit Institutul Teologic Romano Catolic de grad universitar din Iaşi şi a fost hirotonit preot la 15 august 1968. A fost vicar la parohia din Craiova şi la Catedrala „Sf. Iosif”, după care a urmat studii de specializare la Roma, în Italia, în perioada 1973-1977, la Universitatea din Lateran, Academia Alfonsiană, obţinând titlul de doctor în teologie. După întoarcerea în ţară, pentru scurt timp a fost paroh la Buzău în vara anului 1977. În perioada 1977-1983 a fost profesor şi apoi Rector la Institutul Teologic din Iaşi.

La 1 decembrie 1983 a fost ales la conducerea Arhiepiscopiei, mai întâi ca Administrator Diecezan, apoi Episcop-Administrator Apostolic (25 octombrie 1984). A fost consacrat Episcop titular de Celle Proconsulari la 8 decembrie 1984, la Roma, de către Cardinalul Casaroli, Secretar de Stat al Vaticanului. În 29 aprilie 1990, în prezenţa delegatului Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, Arhiepiscopul Angelo Sodano, a fost numit şi instalat Arhiepiscop-Mitropolit de Bucureşti. În decursul celor 35 de ani de episcopat, a avut bucuria de a primi la București vizita a doi urmași ai Sfântului Petru: pe Papa Ioan Paul al II-lea – astăzi, sfânt –, în zilele de 7-9 mai 1999, și pe Papa Francisc, în perioada 31 mai – 2 iunie a.c.

Arhidieceza Romano-Catolică de București (ARCB) se întinde pe un teritoriu care depăşeşte puţin Austria ca suprafață şi densitate a populaţie (92.120 km2 și 8.870.000 de locuitori) şi numără 60.500 de romano-catolici. Este organizată în un Vicariat Episcopal (de Dobrogea), 6 decanate şi 67 de parohii, şi are 145 de preoţi diecezani (din care 45 activează în alte dieceze), 12 preoţi rezidenţi neîncardinaţi, 35 de preoţi călugări, 285 de persoane consacrate (15 călugări şi 270 de călugăriţe). Din cei 100 de preoţi prezenţi în Arhidieceză, 83 sunt activi, 13 pensionari şi 2 urmează studii de specialitate. Pe teritoriul ARCB funcţionează 3 instituţii de învăţământ superior şi de cercetare, 5 centre preuniversitare, 3 şcoli de formare permanentă, 14 grădiniţe, 12 instituţii sociale şi de caritate, şi activează peste 30 de asociaţii, organizaţii şi mişcări ecleziale.

Sursa:  ercis.ro  |  angelus.com.ro