Caritas Catolica a oferit ajutor de iarnă nevoiașilor

Printr-o serie de acțiuni umanitare derulate în perioada decembrie 2020 – februarie 2021 Asociația Caritas Catolica a oferit ajutor special la sute de oameni vulnerabili, afectați temperaturile scăzute. Pentru asigurarea fondurilor necesare s-au strâns fonduri inclusiv printr-un concurs virtual de ciclism.

Dorim să precizăm, că independent de acest proiect, cantina socială Caritas, oferă zilnic o masă caldă pentru 70 de nevoiași. Oferim acest serviciu de peste 20 de ani, însă în perioada de iarnă, ne străduim să identificăm și să ajutăm cât mai mulți beneficiari, prin acțiuni stradale, aceasta fiind cea mai grea perioadă a anului pentru categoriile vulnerabile. În unele situații aportul caloric adecvat poate însemna chiar diferența între viață și moarte. Iar în acest an, greutățile specifice perioadei, au fost multiplicate și de efectele economico-sociale ale pandemiei. Din această cauză, am primit mult mai multe solicitări pentru ajutor din partea populației, de aceea am și conceput acest proiect specific, pentru a oferi un ajutor de urgență pentru lunile de iarnă.

Proiectul a fost constituit din trei părți, și anume distribuiri stradale de mâncare caldă în fiecare vineri, în centrul orașului, pe tot parcursul iernii. De fiecare dată s-au distribuit câte 100 de porții de mâncare gătită, cu aport caloric ridicat. De asemenea, au fost oferite în cadrul proiectului, 150 de pachete de alimente neperisabile, unor familii nevoiașe sau persoane vârstnice fără aparținători.

Ajutor venit în ultimul moment

Ne-am gândit deasemenea și la celălalt factor foarte important în crearea condițiilor minime pentru supraviețuirea grupurilor vulnerabile în perioada rece, și anume asigurarea agentului termic. Așadar, în a treia parte a proiectului, am oferit pentru 100 de persoane brichete din rumeguș presat. Fiecare gospodărie a primit 130 de kg de brichete. Această cantitate, deși nu foarte însemnată, a fost de ajuns ca fiecare gospodărie să fie încălzită pentru o perioadă de aproximativ două săptămâni, sau pe o perioadă și mai lungă, dacă sunt folosite combinat cu alte lemne sau cărbuni.

Această componentă a programului a fost una foarte importantă, deoarece am primit multe solicitări din partea unor familii cu posibilități materiale reduse, care terminaseră puținele rezerve de lemne.

Fonduri strânse din Olanda

Baza financiară a proiectului a fost asigurată de către vechiul partener al Caritas Catolica, și anume fundația Stichting Oost-Europa Boskoop, care ne-a ajutat în parteneriat cu un grup local de tineri protestanți. Majoritatea fondurilor au fost strânse de către acest grup de tineret numit Samen in de Naam van God (Împreună în Numele Domnului) care au organizat o serie de acțiuni de strângere de fonduri, prin vânzarea de mâncare și dulciuri în școli, iar 5 membri ai grupului au participat la un concurs de ciclism virtual, parcurgând pe biciclete de cameră varianta virtuală a traseului faimos Alp D Huez, și pentru fiecare kilometru de traseu parcurs, sponsori privați și companii au acordat donații. Așa s-au strâns fondurile necesare pentru proiectul de ajutor de urgență pentru iarnă.

Distribuțiile stradale de hrană au fost anunțate în presă, dar și prin rețele de comunicare specifice. Unii beneficiari au fost chemați prin intermediul comunităților parohiale, dar au fost anunțați și beneficiarii azilului de noapte pentru oamenii străzii. Iar beneficiarii pachetelor de alimente și a brichetelor pentru încălzit, au fost persoanele și familiile înregistrate în evidența socială a organizației Caritas Catolica. Majoritatea lor, sunt oameni ai străzii, familii cu mulți copii, persoane cu venituri mici sau vârstnici fără aparținători.

Ajutor de urgență

Deși fiecare poveste de viață este una aparte și diferită de celelalte, totuși ele ajung în cele de urmă, la un numitor comun, și trist: lipsa posibilităților financiare. Obiectivul acestui program, după cum spune și numele, a fost să oferim un ajutor de urgență, adică prin acest proiect nu am adus schimbări pe termen lung în viața beneficiarilor, ci am țintit doar să micșorăm disconfortul grupurilor vulnerabile, cauzate de temperaturile scăzute, și de greutățile financiare.

Ne-am întâlnit cu familii monoparentale, în care s-au creat deficiențe bugetare în urma implementării învățământului on-line. Ne-am întâlnit cu bătrâni singuratici, care din pensia lor foarte mică, au reușit să cumpere lemne de foc, insuficiente însă pentru toată iarna și în cazul cărora donația din partea Caritasului, a venit ca o salvare.

Chiar dacă nu am reușit să le îmbunătățim viața pe termen lung, prin acțiunea noastră, totuși, putem spune că i-am ajutat să treacă peste această perioadă grea, și pentru moment sunt oarecum în siguranță.

Dorim să menționăm că pentru asigurarea meselor calde pentru săraci, suntem permanent în căutare de sponsori. Chiar dacă nu ne pot oferi sprijin bănesc, acceptăm cu recunoștință orice donație în natură (legume, fructe, produse agricole, alimente – chiar și materiale de igienă corporală) sau orice fel de ajutor. Persoanele interesate ne pot contacta prin pagina de web caritascatolica-oradea.ro, sau pe facebook accesând pagina Caritas Catolica Oradea, sau personal la cantina socială de pe str. Spartacus nr. 31/A.

Biroul de presă Caritas Catolica Oradea