Voluntarii Asociației Caritas Catolica au distribuit miercuri, 15 septembrie 2021, donații sub formă de rechizite școlare comunității Școlii Gimnaziale Lucreția Suciu din Oradea, formată în mare parte din copii de etnie romă. Cele șapte lăzi și alte zeci de ghiozdane umplute cu rechizite școlare provin de la sponsorii austrieci ai Asociației Caritas Catolica, ca urmare a colectei de vară a diaconului permanent Peter Zidar și a comunității parohiale Maria Ansbach din Austria. Pachetele au inclus acuarele, caiete, papetărie, jucării, ghiozdane, dosare, îmbrăcăminte și alte rechizite școlare.

„Aceste donații sunt foarte binevenite în primul rând pentru că acești copii care sunt înscriși aici nu provin din familii obișnuite ca în alte școli. Pe de o parte, donația îi ajută să rămână la școală și să aibă plăcerea de a veni, uneori de la o distanță foarte mare, de la marginea orașului, chiar și atunci când plouă, sau când nu au gustare pentru prânz. Elevii sunt motivați de donații de acest gen. Ei învață modele de comportament de bază cum ar fi împărtășirea donațiilor cu colegii lor, gândirea empatică. În același timp și profesorii au un instrument pentru a atrage copiii într-o instituție care îi dezvoltă și îi va aduce mai târziu la o profesie și la o experiență decentă a relațiilor umane” – a declarat Antal Tünde, profesoară de religie care și-a exprimat recunoștința pentru colaborarea cu Caritas Catolica.

Donațiile vor fi oferite elevilor din 18 clase de limbă română și maghiară, peste 200 de copii în total.

Duminică, 29 august 2021, la ora 13.00 a fost sărbătorit hramul capelei din Marca-Huta (SK: Bojovské, HU: Bujovskytelep).

La sfânta liturghie celebrată în aer liber de către preotul paroh Mercsak Anton, au participat și surorile din Congregația Sfintei Cruci, care au venit pe jos de la Șinteu (SK: Nová Huta, HU: Sömyökővár), însoțite fiind de un grup de pelerini.

Uniți într-un singur glas, al inimii, de fii ai Mariei, în felul acesta pot fi caracterizați pelerinii slovaci sosiți din dieceza de Oradea, Satu-Mare dar și din Banat, care în data de 14 august 2021, cu prilejul sărbătorii Ridicării Fericitei Fecioare Maria cu trupul şi cu sufletul la Cer, au poposit în bazilica de la Maria Radna.
Procesiunile religioase, încă din vechime, au adus coeziune în rândul comunităților ce aveau un țel comun. Făcând un efort în comun și necazurile erau împărțite cu ceilalți. De acolo se întorceau cu o nouă putere și liniște în suflet.
În zona de Vest a țării, în Dieceza de Timișoara în mod tradițional, catolicii au căutat alinare și ajutor la două mari lăcașe de cult. Cei din zona montană a Carașului ajungeau la biserica de la Ciclova iar cei din Timiș, Arad plecau înspre Mănăstirea Maria Radna, de pe malul Mureșului. Aceasta se întâmplă cu regularitate de sute de ani. Tradiția se pierde în veacuri și, cu toate modernizările și viața trepidantă de acum, încă se perpetuează.
Coloanele de credincioși erau o bucurie de privit, înălțând steaguri ale bisericilor sau ale satelor, ghirlande de flori sau icoane împodobite. Toți știau că trebuie să se îmbrace cât mai frumos și curat. Curățenia sufletului trebuia să o însoțească pe cea a veșmintelor. Cei mai mulți mergeau desculți mulți kilometri sau cu opinci vechi iar ghetele bune, de sărbătoare, le încălțau doar la intrarea în Lipova, pentru a arăta aranjați.

Trei generații surprinse venind împreună… la Maria Radna, deși Basilica era deja plină, pelerinii nu încetau să sosească după o lungă pauză datorită pandemiei și restricțiilor; în acest an au venit pentru a mulțumi și a pune înaintea Preasfintei Fecioare bucuriile, dorințele lor. Purtând fiecare pe umerii săi dureroasa-i cruce, încercați de neputințe fizice ori de căldura toropitoare, totuși, nici unul din acești factori nu a reușit să împiedice puternica lor voință de a fi împreună cu Preasfânta Fecioară Maria, în această zi.
Sfânta Liturghie a început cu saluturi solemne, atât în limba cehă, cât și în limba română, transmise cu multă iubire și mult drag, către celebrantul principal care a fost Excelența Sa Antonin Basler, episcop auxialiar de Olomouc, (Cehia), alături de care au concelebrat Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timișoara, dar și Excelența Sa László Böcskei, episcop diecezan de Oradea. Preasfințiile lor au transmis salutări nu doar pelerinilor prezenți, cât și familiilor acestora, dar și tuturor celor pe care pelerinii prezenți îi poartă în inimă.
Pelerinajul a fost unul special, deoarece anul trecut nu a putut fi organizat datorită pandemiei. Gândul Excelenței Sale Iosif Csaba Pál, a fost acela că împreună suntem poporul Mariei și a cerut ajutorul Sfintei Fecioare atât pentru Sfânta Liturghie ce urma să fie celebrată, cât și pentru întregul drum al vieții noastre, al tuturor.
Excelența Sa Antonin Basler a subliniat că avem aceeași credință; aceasta a fost credința apostolilor, a discipolilor, a sfinților părinți, prin a căror rugăciuni rămân unite pământul cu cerul și noi, unii cu ceilalți.

În încheiere, Preasfințitul László Böcskei, episcop al diecezei de Oradea, a mărturisit cu bucurie că este fericit pentru comunitățile prezente ce provin din Oradea și Satu-Mare dar și pentru cele din Banat. De asemenea, acesta i-a îndemnat pe cei prezenți să nu uite de legătura filială față de Maria și, folosindu-se de o frumoasă amintire din copilărie, a sugerat ca pelerinii să se privească precum o icoană vie; la fel cum Preasfânta Fecioară îl poartă în brațele sale pe Pruncul Isus, la fel îi poartă pe toți cei ce își pun nădejdea în ea. Cu mare bucurie, Excelența Sa a recomandat ca această imagine să fie împărtășită și tuturor celor care, din motive obiective, nu au putut fi prezenți – fiind bătrâni sau prea bolnavi pentru a mai participa, dar și către cei care, în aceste momente, sunt încercați de pandemie.
Gândurile de final ale Preasfințitului Episcop László Böcskei au conținut și numeroase mulțumiri tuturor celor care au ajutat la organizarea acestui pelerinaj, pentru efortul și credința cu care sunt adunate aceste comunități slovace și celor care ajută ca aceste comunități să își păstreze identitatea și credința. De asemenea, Excelența Sa a mărturisit în încheiere că se bucură de prezența tuturor tinerilor prezenți, unii dintre ei fiind veniți chiar din Slovacia, mulțumind în numele tuturor celor prezenți pentru această mărturie de credință. Așa cum însuși Presfințitul Episcop de Oradea a amintit, prezența a trei episcopi în cadrul Sfintei Liturghii a reprezentat un semn al comuniunii.


În încheierea Sfintei Liturghii, președintele Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, domnul Adrian Miroslav Merka, prezent de peste 10 ani la acest pelerinaj, a mărturisit faptul că slovacii și cehii se află de peste 250 ani pe aceste meleaguri și că identitatea lor a fost susținută printr-un pilon esențial și, anume, religia. Acesta a mărturisit cu speranță că dorește ca slovacii și cehii să rămână în continuare uniți pentru a reuși să aducă o sfântă mândrie tuturor părinților, atât celor care se află deja în ceruri, cât și celor de pe pământ. Astfel, uniți în același crez, a oferit din partea UDSCR câte un cadou de mulțumire celor trei episcopi ce au concelebrat sfânta Liturghie.
Grăitoare au fost și mărturiile pelerinilor; unul dintre ei a mărturisit că pentru el religia este cea mai importantă, care îi ține uniți, pe lângă dansurile și obiceiurile pe care le au fiecare în satul din care provine.
Un alt pelerin a mărturisit că încă de mic copil a ținut tradițiile comunității slovace și că prima oară a fost prezent la Radna în anul 1968; de atunci începând, în toți acești ani nu a lipsit nici măcar o dată.
Păstrăm în suflet speranța ca atât acești pelerini, cât și generațiile ce li se vor succede, să nu uite niciodată tradițiile lor, ce i-au făcut unici în acestă parte de lume, chiar dacă toate națiile au câte ceva interesant.

Sursa: gerhardus.ro

Joi, 10 iunie 2021 a avut loc festivitatea de inaugurare a Societății Civile Medicale Caritas Catolica, care va oferi consultații medicale de specialitate pacienților în Oradea, cu posibilitate de gratuitate pentru cazurile sociale, cu recomandare din partea conducerii Asociației Caritas Catolica.

În cadrul festivității, cabinetele medicale au fost binecuvântatete de către episcopul romano–catolic de Oradea Böcskei László, care a participat și la conferința de presă susținută la sediul instituției – Piața Ion Creangă, numărul 2.

Participanții la eveniment au fost salutați de către preotul Rajna József, directorul general al asociației. „Ne aflăm într-o clădire care a fost construită de surorile Vincenține, și a funcționat ca spital în trecut, iar de 11 ani, a fost oferită organizației Caritas, pentru a desfășura aici activități de natură socială și medicală. De mai bine de un an, am asigurat deja locul pentru a găzdui activitatea unui Centru de Permanență, care oferă consultații și servicii de urgență gratuite oamenilor, iar de anul trecut, am mutat în această clădire și sediul Centrului de Îngrijire la Domiciliu. Acum, după o lungă procedură în care am obținut toate autorizațiile și avizele necesare pentru funcționare, am ajuns în faza în care putem preda și cabinetele medicale. Sperăm, că prin intermediul acestui departament, să putem alina suferința multor bolnavi.” – a accentuat părintele Rajna, care a ținut să mulțumească surorilor și episcopiei pentru încrederea acordată asociației Caritas Catolica.

„Noi practic continuăm tradiția serviciilor de natură medicală pentru care această clădire a fost edificată de către surori, servicii care vizează în primul rând și înainte de toate pe omul care se află în suferință” – a punctat în cadrul discursului său episcopul Böcskei László, subliniind importanța apropierii omenești și a empatiei, care se află la baza profesiei medicale.

La inaugurare a fost prezentă și medicul Gyöngyi Uitz, cea care coordonează activitatea medicilor la policlinica asociației Caritas Catolica încă din anul înființării departamentului: 1993. Medicul de familie și-a amintit de începuturi, când s-a format o echipă interdisciplinară de medici specialiști proeminenți în viața municipiului Oradea, care s-au oferit să consulte gratuit pacienții fără venit  sau cu venit mic și care au alinat suferința bolnavilor timp de 25 ani la vechiul sediu de pe Șirul Canonicilor. Din anul 2017 a urmat o pauză de câțiva ani în activitate – timp în care s-a renovat sediul nou din Piața Ion Creangă, și s-au obținut autorizațiile necesare pentru funcționare, iar policlinica Caritas a fost reînființată sub o nouă formă (Societate Civilă Medicală), cu parteneri medicali noi dar în spiritul valorilor tradiționale axate pe empatie și apropiere omenească față de semenii suferinzi.

Noul SCM Caritas Catolica oferă consultări medicale de specialitate în următoarele domenii: medicină generală, ortopedie, psihiatrie, pediatrie, medicina muncii, stomatologie, masaj terapeutic. Accesul se face doar pe bază de programări prealabile. Informații și programări la numărul: 0771703017 (zile lucrătoare între orele 9-12). Consultațiile se fac contra cost, însă pacienții fără venituri, sau cu venituri mici se pot adresa conducerii asociației pentru a solicita servicii gratuite. Orarul medicilor poate fi consultat la pe pagina web a asociației Caritas Catolica.

Biroul de presă Caritas Catolica Oradea

„Sunt creștin și îmi asum o parte din suferința semenilor mei” – s-a rostit la slujba de Paște a personalului Caritas Catolica din Oradea, ceremonie condusă de preotul paroh Egeli Iosif, directorul adjunct al asociației. În acest spirit, personalul Caritas s-a pregătit pentru celebrarea Învierii. O parte importantă a pregătirilor de Paște reprezintă și efortul depus pentru a ajuta mai mulți oameni marginalizați și comunități nevoiașe, făcând sărbătoarea săracilor mai frumoasă și îmbogățindu-le masa festivă. Un alt principiu important în munca caritativă este de a oferi ajutor în spirit creștin tuturor nevoiașilor indiferent de apartenență etnică sau religioasă. De aceea angajații și voluntarii asociației au derulat o serie de acțiuni umanitare cu ocazia ambelor sărbători pascale și cel catolic, și cel ortodox.

Cu ocazia celei mai recente acțiuni, s-au distribuit pachete de alimente pentru un număr total de 108 persoane și familii nevoiașe, de paștele ortodox în perioada 26 aprilie–5 mai. Pachetele au conținut pâine, șuncă presată, conserve de supă, băuturi răcoritoare, dulciuri dar și alimente de bază precum zahăr, ulei, făină sau paste făinoase. O parte a bunurilor distribuite a provenit din colecta tematică a parohiilor romano-catolice, iar restul din donații a unor persoane fizice și juridice. Un merit enorm în înveselirea sărbătorilor săracilor a avut și Banca Pentru Alimente Oradea, care pe de o parte a contribuit la pachete prin bunurile colectate la magazinele Lidl, iar pe de altă parte, printr-un parteneriat cu magazinele KFC a oferit o donație însemnată de produsele de pui specifice firmei de fast-food, prin care Caritas a putut oferi o masă caldă specială la 70 de vârstnici instituționalizați, 70 de persoane marginalizate, dar și alți zeci de copii orfani care trăiesc în case de tip familiar.

În urmă cu o lună, cu ocazia sărbătorilor pascale catolice, s-au mai distribuit 150 de pachete de alimente neperisabile nevoiașilor, provenite dintr-o colectă tematică a unei fundații din Olanda. Alți 90 de beneficiari înregistrați la Cantina Socială Caritas au primit pachete care conțineau alimente specifice sărbătorilor, ca și cozonacul și șunca afumată.

Pe lângă ajutorul individual, Caritas Catolica a continuat sprijinirea comunităților aflate în dificultate și la nivel instituțional. În Săptămâna Mare, un număr de 1.900 de borcane cu piure de mere, fasole și morcovi au fost donate Fundației Ciore Roma pentru ajutorarea familiilor defavorizate de romi, iar alte 620 kg de fasole, mazăre și alte legume vor fi distribuite filialei Băncii Pentru Alimente din Oradea, care le-a redistribuit la zeci de ONG-uri care lucrează pentru ajutorarea săracilor.

În același timp, s-a continuat și ajutorarea cu îmbrăcăminte a comunităților sărace, care altfel are loc pe tot parcursul anului. În perioada Postului Mare, un total de aproximativ 6400 kg de haine second-hand, încălțăminte, articole de toaletă și obiecte de uz casnic au fost donate departamentelor sociale ale primăriilor comunelor Săcueni, Tinca și Husasău de Tinca.

Prin aceste donații, organizația Caritas Catolica s-a străduit să-i ajute pe cei aflați la nevoie, să sărbătorească învierea cu un spirit mai liniștit, eliberat de povara copleșitoare a lipsei și să petreacă prânzul festiv la o masă mai abundentă.

Oficiul de presă al Caritas Catolica Oradea

Dumnezeu l-a strigat din mijlocul rugului şi a zis:…« Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai este pământ sfânt!» … Şi a zis: «strigătul fiilor lui Israel a ajuns până la mine şi am văzut asuprirea cu care îi asupresc egiptenii … te trimit la Faraón! Scoate poporul meu, pe fiii lui Israel, din Egipt!»” (Exodul 3, 4-5; 9-10).

Iubiți frați și surori în Cristos, dragi credincioși!

Acest moment impresionant din istoria chemării lui Moise poate să ne fie  de ajutor atunci, când  privind spre viitorul imprevizibil, dorim să ne abandonăm în  lumina credinței, pentru a discerne roadele eliberatoare ale mântuirii. Nenumăratele temeri, care de un timp încoace cu încăpățânare ne îngreunează viața, sentimentul descurajării, care ne împiedică în relaționarea atât de necesară, chiar și deznădejdea, care ne amenință cu pericolul renunțării la sine, toate acestea actualizează acum și aici sentimentul sclaviei, care împovărează întreaga lume, și din care doar puterea lui Dumnezeu poate aduce eliberare. În lumina acestor realități apăsătoare, dar și în circumstanțe de excepție, când în jurul nostru întreaga lume este dezlănțuită în lupta pentru propia supraviețuire, în calitatea de discipoli ai lui Cristos, cu speranță nouă și credință aprofundată  dorim să căutăm izvoarele curate ale tămăduirii și reînnoirii. Aceste izvoare izbucnesc acolo, unde se realizează întâlnirea cu Dumnezeu, al cărui plan nu este moartea și suferința, ci viața înbelșugată pentru toți.

Moise îl întâlnește pe Dumnezeu pe muntele Horeb. Cu ajutorul și sub îndrumarea lui Dumnezeu, Moise ajunge să se descopere pe sine. Cuprins fiind de treburile zilnice, pentru a-și asigura cele necesare traiului cotidian, purtat pe culmile muntelui, el realizează treptat, că în viața lui se întâmplă ceva deosebit. Legea pământului și numeroase alte experiențe din trecutul său încă îl cuprind, dar cele întrevăzute deja, îl îndeamnă să nu se oprească, ci să înainteze spre acele culmi, unde fără încălțări va  avea parte de o experiență unică, cea a întâlnirii cu Dumnezeu, care i se adresează. Apropiindu-se tot mai mult de rugul aprins, viața lui Moise ia o nouă direcție. Trecutul rămâne în urmă, iar în față i se deschid perspective noi, pentru înțelegerea cărora nu este suficientă doar ascultarea cuvintelor lui Dumnezeu, ci este nevoie de credința, care pe omul aparent slab, fragil și nepotrivit, îl predispune la lucruri mărețe. O nouă viață începe să se concretizeze pentru poporul lui Dumnezeu, care prin grija lui Tatălui și dedicarea lui Moise, este eliberat din lanțurile robiei.

Sărbătoarea Paștelui în acest an, Solemnitatea  Învierii Domnului, ne întâmpină cu acest mesaj: să avem curajul de a ne ridica din clișeele cotidiene, și să rupem lanțurile fricii, a grijilor inutile și a falselor teorii care ne înrobesc. Să ne păstrăm clarviziunea, pentru a observa prezența și lucrarea lui Dumnezeu în viața noastră. Să ne lăsăm atrași de culmile întâlnirii cu Dumnezeu, la care putem accede cu demnitate doar eliberați de încălțările grijilor și ambițiilor lumești, cu smerenie și sufletul curat.  – Timpul de pandemie pe care îl trăim, poate fi pentru noi un bun prilej, pentru ca prin experimentarea prezenței lui Dumnezeu, să conștientizăm excepționalitatea chemării noastre. Dumnezeu a promis poporului său tămăduire și eliberare, care acum și aici se poate concretiza prin noi și dăruirea noastră!

Urmărind relatarea biblică a chemării lui Moise, aproape pe neobservate ne regăsim în vârtejul evenimentelor pascale, așa cum ne sunt ele prezentate în evanghelia din Duminica Paștelui. După înmormântarea lui Isus, în prima zi a săptămânii, femeile îndurerate se îndreaptă către mormânt. Sfântul Ioan evanghelistul o amintește cu numele doar pe Maria Magdalena, cea care observă, că piatra de la intrarea mormântului a fost înlăturată. Această nouă experiență, chiar dacă pe moment nu i-a risipit durerea, a devenit pentru ea, apoi și pentru ceilalți ucenici în frunte cu Petru, momentul unui nou început: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde l-au pus.”(In 20, 2b)

Frați și surori în Cristos, dragi credincioși!

Istoria lui Isus nu s-a terminat la mormânt, ci se continuă până în prezent, răsturnând orice calcul și plan omenesc anterior. Mormântul gol nu ne așează doar în fața unor noi întrebări, ci ne plasează pe un nou prag al înțelegerii și al cunoașterii. Acest prag, concretizat în viața omenirii prin nenumărate momente ale căutării, este punctul cheie și momentul salvator în orice impas, unde omul realizează noi perspective. Pentru redobândirea șanselor ratate, în căutarea siguranței pierdute, dar și spre descoperirea izvoarelor prin care ne putem alimenta fericirea, cheia decisivă este piatra rostogolită din fața mormântului lui Isus. Aceasta ne așează în fața unei noi realități, care amintindu-ne de vulnerabilitatea și fragilitatea naturii umane, poate fi uneori dureroasă, dar  ne oferă acea nouă speranță, prin care înțelegem mai bine  fidelitatea lui Dumnezeu, mereu apropiat omului.

Maria Magdalena rămâne deschisă în fața acestei noi perspective. La vedera mormântului deschis, se reculege și continuă să-L caute pe Domnul, căci „nu ştim unde l-au pus.”(In 20, 2b). Până la momentul cunoașterii, când „a văzut și a crezut” (In 20, 9), va trebui să experimenteze și alte momente ale descoperirii, dar pornirea necesară a avut deja loc, și ceva nou a început să se dezvăluie în viața ei. Sărbătoarea Învierii Domnului ne invită și pe noi la această nouă experiență: mormântul este gol, și nu știm unde este Domnul! – Poate unii se mulțumesc doar să ia act de unele fapte relatate, și nu înțeleg nevoia actualizării cuvintelor Mariei Magdalena. O astfel de abordare poate duce la resemnare, la indiferență, și mai nou la înstrăinarea de alții, toate acestea reprezentând un obstacol ce ne împiedică în descoprirea noilor oportunități ale vieții. Atmosfera Sfintelor Paști ne sugerează, că nu ne putem resemna în fața celor întâmplate. Nu putem să eșuăm în încercarea unui nou început, căci  sărbătorirea Învierii Domnului nu este doar rememorarea unui eveniment major, ci este o provocare și în același timp o chemare, care ne așează în focul încrucișat al întrebărilor ce ne luminează credința, motivându-ne să fim mărturisitorii acesteia prin faptele noastre și prin întreaga viață. Obscuritatea timpurilor noastre poate fi învinsă doar prin credința în învierea lui Isus. Să facem în așa fel, încât prin credința noastră împrospătată și înnoită, să îl arătăm lumii pe Cristos cel viu și adevărat.

Iubiți Credincioși!

„Doar dacă Isus a înviat s-a înfăptuit ceva cu adevărat nou, care schimbă lumea și situația omului. Atunci el va fi criteriul pe care ne putem baza. Deoarece atunci Dumnezeu s-a arătat cu adevărat” – Am citat aceste cuvinte din cartea Isus din Nazaret a papei Benedict al XVI-lea. Aceste cuvinte  să ne inspire la o abordare profundă a misterului pascal, să ne încurajeze la o cunoaștere mai temeinică a evenimentului Învierii, și să ne susțină în mărturia noastră despre Cristos cel înviat. Acum, când întreaga lume așteaptă soluții pentru soluționarea crizei sanitare, economice și sociale, credința noastră în învierea lui Isus este cea care ne arată căile salvării și înălțării. Doar înaintând pe aceste căi vom putea vesti: Cristos a înviat! Adevărat a înviat! El a adus viață și speranță întregii lumi!

Doresc tuturor o sărbătoare a Învierii Domnului cu sănătate, plină de pace, și de harul înnoirii!

Oradea, la sărbătoarea Învierii Domnului 2021.

†László

episcop m.p.

VIDEO

Printr-o serie de acțiuni umanitare derulate în perioada decembrie 2020 – februarie 2021 Asociația Caritas Catolica a oferit ajutor special la sute de oameni vulnerabili, afectați temperaturile scăzute. Pentru asigurarea fondurilor necesare s-au strâns fonduri inclusiv printr-un concurs virtual de ciclism.

Dorim să precizăm, că independent de acest proiect, cantina socială Caritas, oferă zilnic o masă caldă pentru 70 de nevoiași. Oferim acest serviciu de peste 20 de ani, însă în perioada de iarnă, ne străduim să identificăm și să ajutăm cât mai mulți beneficiari, prin acțiuni stradale, aceasta fiind cea mai grea perioadă a anului pentru categoriile vulnerabile. În unele situații aportul caloric adecvat poate însemna chiar diferența între viață și moarte. Iar în acest an, greutățile specifice perioadei, au fost multiplicate și de efectele economico-sociale ale pandemiei. Din această cauză, am primit mult mai multe solicitări pentru ajutor din partea populației, de aceea am și conceput acest proiect specific, pentru a oferi un ajutor de urgență pentru lunile de iarnă.

Proiectul a fost constituit din trei părți, și anume distribuiri stradale de mâncare caldă în fiecare vineri, în centrul orașului, pe tot parcursul iernii. De fiecare dată s-au distribuit câte 100 de porții de mâncare gătită, cu aport caloric ridicat. De asemenea, au fost oferite în cadrul proiectului, 150 de pachete de alimente neperisabile, unor familii nevoiașe sau persoane vârstnice fără aparținători.

Ajutor venit în ultimul moment

Ne-am gândit deasemenea și la celălalt factor foarte important în crearea condițiilor minime pentru supraviețuirea grupurilor vulnerabile în perioada rece, și anume asigurarea agentului termic. Așadar, în a treia parte a proiectului, am oferit pentru 100 de persoane brichete din rumeguș presat. Fiecare gospodărie a primit 130 de kg de brichete. Această cantitate, deși nu foarte însemnată, a fost de ajuns ca fiecare gospodărie să fie încălzită pentru o perioadă de aproximativ două săptămâni, sau pe o perioadă și mai lungă, dacă sunt folosite combinat cu alte lemne sau cărbuni.

Această componentă a programului a fost una foarte importantă, deoarece am primit multe solicitări din partea unor familii cu posibilități materiale reduse, care terminaseră puținele rezerve de lemne.

Fonduri strânse din Olanda

Baza financiară a proiectului a fost asigurată de către vechiul partener al Caritas Catolica, și anume fundația Stichting Oost-Europa Boskoop, care ne-a ajutat în parteneriat cu un grup local de tineri protestanți. Majoritatea fondurilor au fost strânse de către acest grup de tineret numit Samen in de Naam van God (Împreună în Numele Domnului) care au organizat o serie de acțiuni de strângere de fonduri, prin vânzarea de mâncare și dulciuri în școli, iar 5 membri ai grupului au participat la un concurs de ciclism virtual, parcurgând pe biciclete de cameră varianta virtuală a traseului faimos Alp D Huez, și pentru fiecare kilometru de traseu parcurs, sponsori privați și companii au acordat donații. Așa s-au strâns fondurile necesare pentru proiectul de ajutor de urgență pentru iarnă.

Distribuțiile stradale de hrană au fost anunțate în presă, dar și prin rețele de comunicare specifice. Unii beneficiari au fost chemați prin intermediul comunităților parohiale, dar au fost anunțați și beneficiarii azilului de noapte pentru oamenii străzii. Iar beneficiarii pachetelor de alimente și a brichetelor pentru încălzit, au fost persoanele și familiile înregistrate în evidența socială a organizației Caritas Catolica. Majoritatea lor, sunt oameni ai străzii, familii cu mulți copii, persoane cu venituri mici sau vârstnici fără aparținători.

Ajutor de urgență

Deși fiecare poveste de viață este una aparte și diferită de celelalte, totuși ele ajung în cele de urmă, la un numitor comun, și trist: lipsa posibilităților financiare. Obiectivul acestui program, după cum spune și numele, a fost să oferim un ajutor de urgență, adică prin acest proiect nu am adus schimbări pe termen lung în viața beneficiarilor, ci am țintit doar să micșorăm disconfortul grupurilor vulnerabile, cauzate de temperaturile scăzute, și de greutățile financiare.

Ne-am întâlnit cu familii monoparentale, în care s-au creat deficiențe bugetare în urma implementării învățământului on-line. Ne-am întâlnit cu bătrâni singuratici, care din pensia lor foarte mică, au reușit să cumpere lemne de foc, insuficiente însă pentru toată iarna și în cazul cărora donația din partea Caritasului, a venit ca o salvare.

Chiar dacă nu am reușit să le îmbunătățim viața pe termen lung, prin acțiunea noastră, totuși, putem spune că i-am ajutat să treacă peste această perioadă grea, și pentru moment sunt oarecum în siguranță.

Dorim să menționăm că pentru asigurarea meselor calde pentru săraci, suntem permanent în căutare de sponsori. Chiar dacă nu ne pot oferi sprijin bănesc, acceptăm cu recunoștință orice donație în natură (legume, fructe, produse agricole, alimente – chiar și materiale de igienă corporală) sau orice fel de ajutor. Persoanele interesate ne pot contacta prin pagina de web caritascatolica-oradea.ro, sau pe facebook accesând pagina Caritas Catolica Oradea, sau personal la cantina socială de pe str. Spartacus nr. 31/A.

Biroul de presă Caritas Catolica Oradea

Îndoliate familii!

Pademia care a cuprins întreaga lume a scos la suprafață vulnerabilitatea omului, chemându-ne astfel la solidaritate, și nu în puține cazuri la compasiune. Încercând să diminuăm efectele virusului care se răspândește în jurul nostru, constatăm cu tristețe, că mulți semeni ai noștri devin victime ale acestei pandemii. Astfel, multe familii au fost încercate prin pierderea unei persoane dragi răpite de acest virus ucigaș.

Constatând această realitate care întristează atât de multe familii în jurul nostru, sâmbătă 27 februarie 2021, la ora 18.00 în catedrala romano-catolică din Oradea se va celebra o sfântă liturghie la intenția celor răpuși de virusul Covid 19. În această liturghie ne vom ruga pentru sufletul celor decedați, dar și pentru familiile lor, cerând de la Dumnezeu și mângâiere pentru cei care în încercarea provocată de pierderea persoanei dragi, nu le-au putut fi suficient de aproape datorită restricțiilor impuse de situația excepțională de pandemie.

Vă invităm cu drag la această celebrare comună, ce dorește a fi un semn al solidarității noastre față de toți cei care au pierdut persoane dragi în aceste luni de pandemie.

Încredințând milostivirii lui Dumnezeu pe toți cei răposați, cerem binecuvântare și har pentru toate familiile încercate!

Oradea, la 12 februarie 2021.

Böcskei László

episcop

Preacucernici confrați preoți! Frați și surori în Cristos! Iubiți credincioși!

În anul 1993 sfântul papă Ioan Paul al II-lea a rânduit, ca aniversarea primei apariții a Maicii Domnului la Lourdes, ziua de 11 februarie a fiecărui an, în întreaga Biserică Catolică să fie celebrată ca Zi Mondială a Bolnavului. Astfel, începând cu anul 1993, această zi este închinată tuturor bolnavilor, dar și îngrijitorilor acestora, lucrătorilor sanitari, voluntarilor și familiilor celor aflați în suferință. În acest an celebrăm pentru a XXIX-a oară Ziua Mondială a Bolnavului, de această dată însă putem spune că o facem în condiții speciale. Acordând și acum o atenție sporită bolnavilor, ne concentrăm acum asupra importanței întâlnirii vindecătoare în viața noastră cotidiană. Fiind puși în situația de a ne confrunta cu suferințele bolnavilor ajunși în stare gravă, experimentând teama infectării cu acest virus periculos, urmărind eforturile și devotamentul celor care se luptă pentru a vindeca pe semenii lor, și pentru a le atenua durerea, am fost într-un fel constrânși să reevaluăm multe realități din viața noastră, despre care până nu demult am considerat că țin de normalitatea pe care o consideram ca și un drept care n-i se cuvine necondiționat. Consider că experiența acestor multe luni de pandemie ar trebui să ne motiveze pentru a ne îndrepta unul spre celălalt cu o mai mare atenție și cu un spirit de ajutorare altruist, acordând o atenție specială bolnavilor din mediul nostru, dar și rudelor acestora, nu în ultimul rând celor care suferă de rănile sufletești ale singurătății și așteaptă vindecarea.

Reflectând asupra celor de mai sus, atenția mea s-a îndreptat spre o relatare a Sfântului Evanghelist Marcu, în care ne este prezentat cazul femeii suferinde de hemoragie, care caută vindecare la Isus (Mc 5, 24b-34). Dincolo de minunea vindecării, această întâmplare are un mesaj profund, în care putem recunoaște anxietățile și căutările vremurilor noastre, dar în același timp și oportunitățile care n-i se descoperă pe drumul spre adevărata vindecare și reînnoire.

Nu cred că este foarte greu, să ne așezăm puțin în locul femeii despre care vorbeșter aici evanghelistul. Mai ales dacă ne-am confruntat deja cu pierderea temporară a sănătății fizice sau sufletești, în mod personal sau în mediul nostru apropiat. Această femeie suferă de mulți ani sub povara bolii din care dorește să se elibereze. Și-a sacrificat deja totul pentru a se putea întoarce sănătoasă între oameni, pentru a nu mai fi exclusă și marginalizată. Suferința ei fizică a fost agravată de durerea sufletească: purta cu sine povara stigmatizării, deoarece din cauza bolii era considerată necurată. Căutând astfel vindecare fizică, dorea redobândirea propriei demnități, pentru a putea trăi eliberată de suferință și cu deschidere față de provocări, așa cum văzuse și experimentase la atâția semeni de-ai ei (Mc 5, 25-26).

Pentru femeia măcinată de suferințele fizice și sufletești, se întrevede o rază de speranță: „Auzind despre Isus şi venind din spate prin mulţime, i-a atins haina. (Mc 5, 27)” Pornește către Isus pentru ca în taină să-i atingă haina, deoarece în El vede izvorul vindecării mult dorite. Își folosește toate energiile pe care le are ca să se apropie de cel care poate să o ajute în această situație disperată. Experiența întâlnirii cu Isus nu rămâne însă ascunsă: între Iisus și femeie se dezvoltă un dialog prin care vestea minunii vindecării ajunge la toți cei care încă nu au pornit cu necazurile lor fizice și spirituale către adevăratul Medic. Și mai observăm un lucru: Isus nu atribuie vindecarea miraculoasă propriei Sale puteri, ci indică spre credința femeii, care a lăsat să lucreze Dumnezeu: „Fiică, credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace şi fii vindecată de suferinţa ta! (Mc 5, 34)”

Preacucernici confrați preoți! Iubiți frați și surori în Cristos!

Experiența fragilității și vulnerabilității noastre față de boală ne-a umbrit viața de zi cu zi în proporții nemaiîntâlnite până acum. Asemeni femeii cu hemoragie din Evanghelie, pe lângă suferințele trupești ne confruntăm și noi cu o multitudine de suferințe sufletești. Prin reorganizarea relațiilor, a metodelor de muncă și de exprimare profesională sau personală, devenim tot mai singuri, în timp ce, în mod paradoxal, dorim să păstrăm siguranța spațiului nostru de viață, prin excluderea sau limitarea întâlnirilor personale, a atingerilor și îmbrățișărilor, a cuvintelor spuse prin viu grai, pe care atât de mult ni le dorim și de care avem atât de mare nevoie, căci toate acestea aparțin în mod organic de natura noastră umană. Pe baza știrilor repetate de către mass-media, înțelegem că suntem locuitori ai unei lumi bolnave, în care am putea crede că nu există salvare, nu există nici un remediu: apar și se răspândesc noi și noi forme de infectare, rezervele de vaccin se epuizează rapid, restricțiile menținute sau înăsprite ne marchează viața cotidiană, țările își închid granițele, nemaivorbind de faptul, că tratarea bolnavilor cronici reprezintă o provocare aparte într-o situație în care prioritatea zero este eradicarea pandemiei.

Momentul evocat de evanghelistul Marcu despre femeia care-și caută vindecare, are un mesaj important în aceste timpuri de pandemie: Isus caută întâlnirea cu omul care se zbate în această lume bolnavă. Apropierea Lui reprezintă pentru noi protecția împotriva bolii și vindecarea mult dorită. Isus trece prin mijlocul nostru, și ne îndeamnă să urmăm exemplul femeii cu hemoragie: când a aflat că va trece pe acolo, și-a adunat toată puterea, s-a apropiat de El, și l-a atins ușor. Întâlnirea s-a înfăptuit, deoarece nu L-a căutat pe Isus numai cu problemele fizice și sufletești, ci cu lumina și puterea credinței.

Cu prilejul Zilei Mondiale a Bolnavului din acest an, sub povara vulnerabilității redescoperite, dar și în lumina dorinței noastre de vindecare și de eliberare, trebuie să descoperim noile oportunități ale acestor timpuri. Prin recunoașterea valorii vieții, trebuie să acceptăm sănătatea fizică și sufletească ca și un dar de la Dumnezeu, iar în boală trebuie să vedem o nouă cale spre descoperirea Lui în viața noastră. Cu toții căutăm vindecarea, dar în același timp putem intermedia vindecarea: prin compasiune și răbdare manifestată spre cel suferind, putem deveni tămăduitori ai aproapelui. Trebuie să găsim calea „purtării poverii aproapelui”, pentru ca prin noi înșine, și alții să simtă prezența tămăduitoare a lui Isus.

„Întâlniri vindecătoare și relații aducătoare de fericire” a fost denumirea unui program de formare continuă organizat pentru asistenți medicali. Să aplicăm acest program și în viața noastră, pentru ca în această perioadă de pandemie, să putem oferi fraților noștri afectați de boli fizice și sufletești prezența noastră vindecătoare. Să stăruim în acest program cu grija cuvenită, dar cu o și mai mare dragoste și devotament. Împreună cu ei, cu îngrijitorii lor, cu familiile lor să construim relații aducătoare de fericire în mediul nostru.

Preacucernici confrați preoți! Iubiți frați și surori în Cristos!

În lumina acestor gânduri, doresc tuturor fraților și surorilor mele bolnave marele dar al vindecării trupești și sufletești, iar pe cei sănătoși îi îndemn să se apropie cu compasiune și să dea mărturie de spirit de slujire. Împreună cu voi toți, încredințez iubirii tămăduitoare a lui Dumnezeu întreaga lume.

În cadrul pregătirilor pentru cel de-al 52-lea Congres Euharistic Internațional, a fost lansat un lanț de adorație euharistică, la care participă profesorii de religie și elevii acestora din Arhidieceza Romano-Catolică de Alba Iulia, respective diecezele de Satu Mare, Oradea și Timișoara.

Prima ocazie de rugăciune a fost organizată de către profesorii de religie și elevii diecezei de Oradea joi, 4 februarie 2021. Patruzeci și unu dintre aceștia s-au oferit pentru a formula și a citi texte de meditație și rugăciune pentru adorația bazată pe primele 29 de versete ale capitolului 6 din Evanghelia după Sfântul Ioan. Cântecele redate între rugăciuni au fost, de asemenea, selectate de către aceste persoane. Adorația euharistică a fost condusă de către episcopul diecezan de Oradea, Böcskei László, care s-a rugat în capela Palatului Episcopal din Oradea, ceilalți participanți activi conectatându-se între ei și cu episcopul pe platforma Zoom. Ocazia de rugăciune a putut fi urmărită în direct și pe pagina de Facebook hittan.ro. Profesorii de religie din celelalte dieceze, împreună cu elevii lor, au participat într-un număr foarte mare la rugăciune, prin intermediul transmisiunii în direct.

Adorația euharistică a fost deschisă de către episcopul Böcskei László, care a subliniat importanța legăturii în rugăciune dinaintea Preasfintei Euharistii, apoi a ținut o meditație în cadrul căreia a vorbit despre semnificația întâlnirilor care ne sfințesc. Rugăciunea ce a marcat profund sufletul multora dintre participanți, s-a încheiat cu binecuvântarea euharistică.

Următoarea ocazie a lanțului de adorație euharistică va fi condusă de către Kerekes László, episcop auxiliar al Arhidiecezei de Alba Iulia, în data de 4 martie, de la ora 20. Organizarea acestui prilej de rugăciune a fost asumată de către profesorii și elevii din Alba Iulia, Cluj-Napoca respectiv din județele Covasna și Harghita.

VIDEO

Caritas

Ajutor pentru începerea anului școlar

Voluntarii Asociației Caritas Catolica au distribuit miercuri, 15 septembrie 2021, donații sub formă de rechizite școlare comunității Școlii Gimnaziale Lucreția Suciu din Oradea, formată în mare parte din copii de etnie romă. Cele șapte lăzi și alte zeci de ghiozdane umplute cu rechizite școlare provin de la sponsorii austrieci ai Asociației Caritas Catolica, ca urmare […]

Au fost inaugurate cabinetele medicale Caritas din Oradea

Joi, 10 iunie 2021 a avut loc festivitatea de inaugurare a Societății Civile Medicale Caritas Catolica, care va oferi consultații medicale de specialitate pacienților în Oradea, cu posibilitate de gratuitate pentru cazurile sociale, cu recomandare din partea conducerii Asociației Caritas Catolica. În cadrul festivității, cabinetele medicale au fost binecuvântatete de către episcopul romano–catolic de Oradea […]

Scoala

Lanț de adorație euharistică online organizat de profesorii de religie

În cadrul pregătirilor pentru cel de-al 52-lea Congres Euharistic Internațional, a fost lansat un lanț de adorație euharistică, la care participă profesorii de religie și elevii acestora din Arhidieceza Romano-Catolică de Alba Iulia, respective diecezele de Satu Mare, Oradea și Timișoara. Prima ocazie de rugăciune a fost organizată de către profesorii de religie și elevii […]

Prezentarea pedagogiei Kett în cadrul cercului pedagogic al profesorilor de religie

Liceul Teologic Romano-Catolic „Szent László” din Oradea a găzduit luni, 4 noiembrie 2019, cercul pedagogic al profesorilor de religie. După cuvintele de bun venit adresate celor prezenți de către inspectorul școlar pentru religie, pr. Florin Negruțiu, întrunirea a început cu rugăciune. Excelența Sa episcopul Böcskei László i-a onorat pe cei întruniți în ședința de lucru, […]

Oradea

Mesajul pascal al episcopului Böcskei László

Dumnezeu l-a strigat din mijlocul rugului şi a zis:…« Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai este pământ sfânt!» … Şi a zis: «strigătul fiilor lui Israel a ajuns până la mine şi am văzut asuprirea cu care îi asupresc egiptenii … te trimit la Faraón! Scoate poporul meu, pe fiii lui Israel, […]

Mesajul episcopului Böcskei László cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului

Preacucernici confrați preoți! Frați și surori în Cristos! Iubiți credincioși! În anul 1993 sfântul papă Ioan Paul al II-lea a rânduit, ca aniversarea primei apariții a Maicii Domnului la Lourdes, ziua de 11 februarie a fiecărui an, în întreaga Biserică Catolică să fie celebrată ca Zi Mondială a Bolnavului. Astfel, începând cu anul 1993, această […]

Parohii

Hramul capelei din Marca-Huta

Duminică, 29 august 2021, la ora 13.00 a fost sărbătorit hramul capelei din Marca-Huta (SK: Bojovské, HU: Bujovskytelep). La sfânta liturghie celebrată în aer liber de către preotul paroh Mercsak Anton, au participat și surorile din Congregația Sfintei Cruci, care au venit pe jos de la Șinteu (SK: Nová Huta, HU: Sömyökővár), însoțite fiind de […]

Pelerinajul credincioșilor slovaci la Maria Radna

Uniți într-un singur glas, al inimii, de fii ai Mariei, în felul acesta pot fi caracterizați pelerinii slovaci sosiți din dieceza de Oradea, Satu-Mare dar și din Banat, care în data de 14 august 2021, cu prilejul sărbătorii Ridicării Fericitei Fecioare Maria cu trupul şi cu sufletul la Cer, au poposit în bazilica de la […]

Portret

screenshot_4

Oameni care vorbesc limba păcii – interviu cu fratele James din Taizé

La începutul lunii mai 2016, la Oradea a avut loc o întâlnire regională Taizé. Cu această ocazie au sosit la Oradea doi călugări din Taizé. Fratele James ne-a răspuns la câteva întrebări, împărtășindu-ne gândurile sale despre unitatea creștină, ecumenism și iubirea aproapelui.   Cine este fratele James?   Sunt fratele James din Taizé, originar din […]

szekely_denes_5

Este important să vedem lumina

Interviu cu pr. Székely Dénes, profesor de teologie fundamentală al Institutului Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia. În data de 17 ianuarie 2016 pr. Székely Dénes a celebrat sfânta liturghie cu ocazia hramului bisericii Sfânta Margareta din Marghita.  Oaspetele a sosit la invitația preotului paroh din localitate, Májernyik Mihály. Cu această ocazie înainte de liturghie, i-am […]

Calugari

Întâlnirea reprezentanţilor Conferinţelor Superioarelor şi Superiorilor Majori din România

În dimineaţa zilei de 23 octombrie 2019, 55 de reprezentanţi ai Conferinţelor Superioarelor şi Superiorilor Majori din România (CRSM-CSMR) au transformat drumul de la Voivodeasa la Cacica într-un pelerinaj de mulţumire adusă lui Dumnezeu şi Maicii Domnului. Reuniţi în Adunarea Generală anuală şi meditând în anul 2019 asupra slujirii în viaţa consacrată, aceştia au ţinut […]

Ziua Mondială a Persoanelor Consacrate la Oradea

Prilej de reînnoire, bucurie și Har pentru toți cei prezenți: a fost Ziua Vieții Consacrate la Oradea, celebrată în întreaga Biserică la sărbătoarea Întâmpinării Domnului sau a Prezentării sale la Templu, marcată an de an la 40 de zile de la Crăciun. Ziua Persoanelor Consacrate a fost sărbătorită sâmbătă, 2 februarie a.c., la Sanctuarul Eparhial „Maica […]

sâniob

Pelerinaj Diecezan la Sâniob

În 2016, episcopul Böcskei László a decretat biserica parohială din Sâniob sanctuar de importanță deosebită, invitând credincioșii diecezei în fiecare an la hramul bisericii cu ocazia solemnității nașterii Sfintei Fecioare Maria. Duminică, 15 septembrie 2019, credincioșii Diecezei Romano-Catolice de Oradea sunt invitați la pelerinaj la Sâniob. În cadrul sfintei liturghii de la ora 11.00, celebrată […]

pelerinaj

Pelerinajul credincioșilor slovaci la Golgota-Înălțarea Sfintei Cruci

Sâmbătă, 14 septmebrie 2019, a avut loc ziua de pelerinaj la Golgota-Înălțarea Sfintei Cruci din localitatea Vâlcele-Popuri, sat afiliat Parohiei Romano-Catolice Borumlaca-Vărzari. Celebratul liturghiei a fost Pr. Peter Majcher, cancelarul episcopal din dieceza Spiška Kapitula din Slovacia. În predica sa, acesta a amintit importanța crucii în viața creștinului, făcând o comparație între durerea pe care […]

Pelerinaj Diecezan la Sâniob

În 2016, episcopul Böcskei László a decretat biserica parohială din Sâniob sanctuar de importanță deosebită, invitând credincioșii diecezei în fiecare an la hramul bisericii cu ocazia solemnității nașterii Sfintei Fecioare Maria. Duminică, 15 septembrie 2019, credincioșii Diecezei Romano-Catolice de Oradea sunt invitați la pelerinaj la Sâniob. În cadrul sfintei liturghii de la ora 11.00, celebrată […]