Sfânta liturghie de mulțumire în Biserica din Cetate

Drept încheiere a Întâlnirilor Regionale Sfântul Ladislau, joi, 5 octombrie 2017, la ora 17.00, Excelența Sa episcopul Böcskei László va celebra o sfântă liturhie de mulțumire în apropierea locului de odinioară a mormântului sfântului rege, în Biserica din Cetatea Oradea. În cadrul sfintei liturghii, delegațiile fiecărei regiuni vor împărtăși experiențele întâlnirilor regionale, urmând ca cei prezenți, în semn de angajament și dorință de înnoire sufletească, să facă o mărturie solemnă de credință. Această sărbătoare este o bună ocazie pentru a cere mijlocirea sfântului rege Ladislau, întemeietor al diecezei și orașului, pentru viața noastră, a familiilor și a comunităților noastre.