Szolidaritási tüntetés Nagyváradon

Alăturându-ne iniţiativei Comunităţii Regionale Penticostale Oradea şi a Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România, dorim să oferim un semn de solidaritate cu acele familii, care în ultimul timp, în urma unor intervenţii a unor instituţii din Norvegia, s-au confruntat cu măsuri drastice care au provocat dezbinarea unităţii familiei prin scoaterea fără motiv întemeiat a copiilor din sânul familiei şi de sub ocrotirea părintească.

Episcopia Romano-Catolică de Oradea îi îndeamnă pe credincioşii catolici să participe la manifestarea de solidaritate iniţiată de Comunitatea Regională Penticostală Oradea şi Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România, care va avea loc sâmbătă, 23 ianuarie 2016, între orele 12-14 în Piaţa Unirii din Oradea. Să susţinem şi în acest fel cauza şi valorile familiei tradiţionale în societatea de astăzi, arâtând că nu suntem indiferenţi faţă de încercările de destabilizare şi discreditare a acestor valori pentru noi sacre .