Ziua Sfântul Ladislau dedicată familiilor

Căutători de comori – aceasta este tema celei de a patra ediții a Zilei Sfântul Ladislau dedicată familiilor, pe care Episcopia Romano-Catolică o organizează în colaborare cu Liceul Teologic Szent László și Teatrul Szigligeti din Oradea sâmbătă, 26 august 2017, la ora 16.00, în parcul Palatului Baroc.

Evenimentul este dedicat familiilor, îndeosebi celor mici, dar în cadrul acestuia și adulții – părinți și bunici – pot descoperi adevărate comori, se pot bucura de întâlnirea cu prietenii, sau pot lega noi prietenii.

În anul jubiliar Sfântul Ladislau, organizatorii doresc să apropie şi mai mult de copii virtuțile Sfântului Ladislau prin care a construit comunități şi consolidat biserici, națiuni, iar prin motto-ul întâlnirii „Omul bun scoate binele din tezaurul bun al inimii sale!” (Lc 6, 45) oferă un îndemn pentru a descoperi propriile comori ascunse în fiecare om.

Programul este unul variat și vesel, cuprinzând spectacole culturale pe scenă, muzică și dans, teatru de păpuși, ateliere de creație, probe cu obstacole și alte surprize. Cei mai iscusiți vor primi premii speciale. Invităm și aşteptăm cu drag la această activitate toate familiile interesate, atât cele din Oradea, cât și din alte parohii.

 

VIDEO PROMO