Hramul Bisericii din Cetatea Oradea

Duminică, 15 septembrie 2019, la ora 13.00 va avea loc sfânta liturghie de hram a Bisericii din Cetatea Oradea, aflată sub ocrotirea Sfintei Fecioare Maria Îndurerată Celebrantul principal al sfintei liturghii va fi pr. Juhaňak Marian, din Dieceza de Banská Bystrica, Slovacia, cel care va rosti și predica.

Adorația Euharistică la Cetariu și Biserica Premonstratensă

În cea de a treia duminică a lunii, 15 septembrie 2019, credincioșii din Cetariu, respectiv cei care frecventează Biserica Premonstratensă din Oradea, vor avea prilejul să participe la adorația Euharistică perpetuă organizată în cele două lăcașe de cult.

Pelerinaj Diecezan la Sâniob

În 2016, episcopul Böcskei László a decretat biserica parohială din Sâniob sanctuar de importanță deosebită, invitând credincioșii diecezei în fiecare an la hramul bisericii cu ocazia solemnității nașterii Sfintei Fecioare Maria. Duminică, 15 septembrie 2019, credincioșii Diecezei Romano-Catolice de Oradea sunt invitați la pelerinaj la Sâniob. În cadrul sfintei liturghii de la ora 11.00, celebrată […]

Colectă pentru învățământul catolic

În cea de a treia duminică a lunii, 15 septembrie 2019, în toate bisericile diecezei se va organiza colectă pentru susținerea Liceului Teologic Romano Catolic Szent László din Oradea.