Caritas

Un act de caritate nu presupune neapărat resurse materiale enorme, uneori este suficient ca puțini oameni buni să se unească şi să-şi ofere timpul şi munca, pentru a face bine altora.

2019.Februarie.11

Miercuri, 30 ianuarie 2019, voluntarii Asociației Caritas Catolica Oradea au distribuit pachete de alimente neperisabile la 30 de familii și oameni nevoiași care trăiesc lângă groapa de gunoi din Episcopia Bihor, în condiţii jalnice, căsuţe improvizate din carton și plăci de furnir, fără încălzire, curent şi apă.

2019.Februarie.4

Cu finanţarea Fundației Renovabis – organizaţia caritativă a bisericii romano catolice din Germania – Asociația Caritas Catolica Oradea a demarat toamna trecută lucrările de renovare a faţadelor exterioare laterale şi posterioare ale clădirii fostului spital Sf. Iosif, în momentul de față sediul central al asociației.

2019.Februarie.4

Cu ocazia Crăciunului, Adrian Merka, deputatul Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România (UDSCR), a donat o cantitate însemnată de alimente neperisabile cantinei sociale administrată de Caritas Catolica Oradea, în data de 21 decembrie 2018.

2019.Ianuarie.7

Marți, 18 decembrie, Excelența Sa episcopul Bocskei Laszlo a participat la tradiționala festivitate de încheiere de an, organizată pentru angajații și colaboratorii Asociației Caritas Catolica. În cadrul evenimentului s-au tras concluziile anului 2018, și s-a cerut binecuvântare pentru anul viitor. 

 

2018.Decembrie.18

Asociaţia Caritas Catolica din Oradea colaborează de mai mulți ani cu liceul catolic pentru fete, Beaulieu Convent School din insula Jersey, Regatul Unit.

2018.Decembrie.18

Pagini