Voluntari din Marea Britanie la Caritas Catolica Oradea

Asociaţia Caritas Catolica din Oradea colaborează de mai mulți ani cu liceul catolic pentru fete, Beaulieu Convent School din insula Jersey, Regatul Unit. În cadrul parteneriatului, elevele din Anglia organizează la şcoala lor în fiecare an o colectă, pentru ajutorarea îngrijiţilor Caritas, iar o dată pe an, în ajunul sărbătorilor de crăciun, efectuează şi o vizită în dieceza de Oradea, ocazie cu care împart donaţii pentru nevoiaşi şi participă la acţiuni în scop caritabil.

 

În acest an 12 eleve însoţite de 4 pedagogi, au petrecut 2 zile cu activităţi umanitare în cadrul programului de voluntariat al Asociației Caritas Catolica. Miercuri, 12 decembrie, s-au deplasat în mai multe localităţi din judeţ, reuşind să aducă un strop de bucurie în plus sărbătorii celor nevoiaşi.

La Sălacea, conduşi de primarul Béla Horváth, au împărţit alimente nealterabile asigurate de Caritas la 16 familii. Din donaţii, au beneficiat în primul rând mame care îşi cresc singure copiii, respectiv familii cu mulţi copii, care frecventează şcoala în mod regulat. Totodată, grupul englez a făcut o vizită şi în cartierul romilor, unde au împărţit dulciuri la 70 de copii. Donaţiile au fost cumpărate de Caritas Catolica cu ajutorul material al asociaţiei Caritasverband Passau din Germania, iar ciocolata destinată copiilor a fost oferită de Caritas Schijndel, din Olanda. Dar, pentru ca vizitatoarele să cunoască şi frumuseţile localităţii, au trecut să vadă străvechile pivniţe de vin, după care primarul Béla Horváth le-a condus la conacul Komaromy din Otomani, recent renovat.

 

După aceasta, grupul s-a deplasat la Marghita, unde i-au vizitat pe rezidenţii Căminului de Bătrâni Sf. Anton. Au luat masa împreună cu aceștia, după care au oferit un desert special vârstnicilor: fructe proaspete, şi multe cântece de crăciun. Cântecele au răsunat cum nu se poate mai autentic, prin vocea elevelor din Regatul Unit, astfel că au ieşit din camere până şi cei care nu prea agreează comunitatea, astfel că până la urmă toată lumea a participat cu veselie, cu cântece şi aplauze multe. Ultima oprire a zilei, a fost la Căminul de Copii din Sâniob, înfiinţată tot de Caritas Catolica, devenind ulterior instituţie de sine stătătoare, oferind condiţii sigure, familie, posibilităţi de învăţare şi angajare pentru zeci de copii și tineri. Liceenele au oferit copiiilor din Sâniob fructe, ciocolată, animăluţe din pluş, diferite piese de îmbrăcăminte tricotate, după care au participat la sărbătoarea de ajun a instituţiei.

În multe locuri, pachetele cu donaţii au fost cărate în noroi până la glezne.

A doua zi, 13 decembrie, deja în primele ore ale dimineții s-au apucat să cureţe şi să taie 15 kg de legume, au pregătit şi tăiat cubuleţe 5 kg de carne de porc, cu scopul preparării gulaşului pentru oamenii străzii, la bucătăria Caritas, sub îndrumarea doamnei bucătărese Szigeti Berkeczi Hajnal.

 

Cât timp a fiert mâncarea, grupul de eleve s-a deplasat în parcul I.C. Brătianu, unde au plasat pe copaci şepci, fulare, mănuşi şi pături, cu inscripţia: „cu mult drag, pentru oricine are nevoie”. Caritas Catolica organizează deja de trei ani acţiuni de acest gen, în parcurile pe unde trec mai des cei nevoiaşi, care întotdeauna se bucură de îmbrăcămintea călduroasă de iarnă, şi le iau cu plăcere. Particularitatea acţiunii de acum constă în faptul că marea parte a articolelor de lână au fost tricotate de un grup de pensionare olandeze, şi au ajuns la Oradea prin intermediul fundației SOEB Boskoop.

 

„Aici trăiesc mulţi oameni, pentru care îmbrăcămintea de iarnă e bine-venită. Oameni fără adăpost, şi familii în care, deşi copiii nu duc lipsă de haine, dar se bucură mult de câte-un lucru special, de calitate şi splendid tricotat, pe care-l pot face cadou. Am adus şi multe păturici şi şepcuţe, şi mănuşi pentru copii mici. Eu consider că e ceva frumos, când în drum spre casă, acele familii găsesc în copaci cadouri, pe care le pot lua acasă. Poate că este un ajutor minim, dar poartă şi un mesaj spiritual, iar familiile pot astfel economisi bani, pe care îi pot cheltui pe ceva mai important” – a declarat Niamh Cowieson de 18 ani.

După activitatea din parc, elevele au luat masa la cantina Caritas, apoi îmbrăcându-se călduros, s-au deplasat vizavi de stația CFR, unde au împărţit gulaşul preparat cu mâinile lor oamenilor nevoiași – în total peste 150 de porții. Deşi în marea majoritate cei serviţi erau nevoiaşi, pe gerul de afară au primit cu recunoştinţă o supă fierbinte şi hrănitoare şi muncitorii navetişti care aşteptau trenul sau autobuzul în zonă.

 

Asociația Caritas Catolica ține să mulțumească Primăriei Oradea, și în special colaboratorilor de la secțiile de Urbanism și Serviciul Terenuri pentru sprijinul oferit în acordarea tuturor documentelor necesare pentru desfășurarea acțiunilor umanitare în spațiile publice.

Voluntarii britanici au încheiat ziua cu două activităţi comunitare. Mai întâi au participat la un program comun cu elevii Internatului Sf. Ladislau, administrat de Caritas Catolica, apoi au făcut o vizită rezidenţilor Căminului de bătrâni Sf. Martin, cărora le-au dus şi cadouri. După programul intens al celor două zile, grupul de voluntari s-a întors în patrie. Elevele s-au încărcat sufleteşte, au acumulat trăiri şi experienţe noi, plăcerea lucrului bine făcut şi fireşte, au promis să se întoarcă în România, la anul.

 

Szombati-Gille Tamás

Urmariti-ne si pe Facebook!